M-aș întoarce-acasă...
M‐aș întoarce-acasă,
dar nu mai am de ce,
Drapelul ăstei țări
astăzi e petice,
Românii-s boi la jug
pentru un colț de pâine,
Ce-și iau "pe datorie"
speranța unui.... "mâine".
Zâmbesc amar, sărmanii
și Doamne, câte-i rod,
De la pantofi, la burtă,
la gândul cel nărod,
Căci au copii la masă,
dar masa-i mai mult goală,
O mână de cartofi
le clocotește-n oală.
M-aș întoarce-acasă,
dar nimeni nu m-așteaptă,
Părinții mi-s pământ,
iar lacătu'-i pe poartă,
Nimic n-a mai rămas,
nici un butaș de vie,
Nimic să-mi amintească
de-a mea copilărie...
Vorbesc vecini prin gard
c-au năvălit cumetri,
Acele neamuri-proaste ce
stau la câțiva metri,
Dar nu îți spun o vorbă
cât timp ești în putere,
Te "venerează" după,
simțind miros de-avere.
M-aș întoarce-acasă,
dar casă nu mai am,
Nici mamă, și nici tată,
nici țara ce-o știam...
poezie de Andreea Văduva din Blogul "Rânduri rupte din viață"
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.