Præmaturi
Când, la bătrânețe, le mor prietenii
Oamenii nu-s chiar atât de triști,
Iar asta pentru că iubirea lor pășește-un pic mai încet
Și nu poate extrage imediat din rană o durere-atât de mare;
Apoi, ei sunt fericiți să fie singuri printre multele lor amintiri,
Dar asta nu pentru mult timp.
Noi suntem tineri și ne mor prietenii
Pe neașteptate, și iubirea noastră grăbită-i ruptă-n două;
Astfel c-amintirile ni-s singurele speranțe care devin neant.
Suntem abandonați și singuri, asemeni oamenilor bătrâni;
Ar trebui să fim morți,
Dar mai sunt ani și ani în care vom fi încă tineri.
poezie de Margaret Postgate Cole, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.