Oglindire... Sunt un paradox!
Și mă ascund de oameni... să dispar!
Așa îmi este bine... mult amar,
Se risipește, când sunt eu și cu mine...
Liniște și taine... și cugetări divine.
Și îmi este drag, să-mi fiu, să mă iubesc!
Am învățat din greu, iertând să reușesc...
Și la final de viață, două legi avem:
Iubește-te pe tine, să rupi un blestem!
Iubește-ți și aproapele, ce rar îl mai găsești...
Asumă-te pe tine, învață să iubești!
Lumina dă putere! Devii înțelept,
Doar iertând, iubind... la modul cel corect!
Iubesc singurătatea! Iubesc să-mi aparțin!
Fără obligații, îmi vreau duh alpin!
Sunt mult prea rebelă, tu prea mic și jos...
Destinul pentru mine, Rai si tenebros!
Îmi ador extremul, cel neînțeles...
Sunt stelară, colind prin Univers!
Atipică, star-seed al timpului final...
Trăiesc prin spirit înalt și astral...
Habar n-ai ce zic! Sunt ce n-ai să vezi!
Mult atipică și cu unde verzi...
Vin din alte ere... nu sunt eu ca voi!
Sunt Lumina plină, mai ales pe ploi...
poezie de Adina-Cristinela Ghinescu din Șoptit de Dumnezeu
Adăugat de anonim
Votează! | Copiază!
Textul original este scris în limba română.
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.