Adormirea Ta e calea învierii

Fecioară Precurată neatinsă de prihană.
făr' a cunoaşte moartea, Tu te-ai mutat la cer,
de unde ne trimiţi seminţe de speranţă
şi mângâierea Ta ne e preexistenţă.
Azi, în grădina Ta, e mare sărbătoare;
s-au îmbrăcat în verde copacii seculari,
îmbrăţişează cerul cu ramuri de iubire
iar florile pictate în culori lumină,
ţesut-au un covor sub "Masa Tăcerii"
căci Adormirea Ta e calea Învierii
pe care fii tăi păşesc cu bucurie,
ca "Pasărea în spaţiu" în plină armonie,
escaladând "Coloana Infinitului",
scară răsărită din inima pământului
pentru a-l uni cu măreţia cerului
unde-i zămislit mirajul cuvântului.
O floare sunt şi eu în grădina Ta,
micuţă sunt şi mă numesc, Nu-mă-uita.
Mă prinde-n a Ta poală când uneori mă-mpiedic,
căci numele ce-ţi port e un blazon heraldic
şi nu-mi este uşor să fiu mereu în zbor,
răspunderea e mare, eu, doar o simplă floare...
Icoană Eşti şi început,
în Tine, tot ce e Dumnezeiesc a încăput...
Fiu de Om şi Domn Ceresc Tu ai născut,
porţi de lumină ne deschizi spre absolut.
Tu ne dai mult, noi, prea puţin,
dar cu smerenie îţi mulţumim,
‘nălţând spre cerul tău diamantin
"Oda bucuriei" şi "Rapsodia României",
numele să-ţi preaslăvim,
grădina-Ţi să o miruim
şi cu iubire s-o-ngrijim.

poezie de Doina-Maria Constantin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!