Epitaf
Virgină și mireasă, am adormit întru Domnul...
El obișnuia să spună că alura mea strălucea-n
Soarele iubirii; strop visător am fost într-un ocean
Trăind puțin, deziluziile nu mi-au tulburat somnul.
Într-o zi de primăvară am plecat departe,
Pentru totdeauna, senină, fără supărare
Dar ceva a rămas din viața mea întâmplătoare:
Iubirea lui pentru mine n-are moarte.
Aici, în liniștea atotstăpânitoare-a aleilor din cimitir,
Unde vântul gânditor se strecoară, trece și revine,
Toate se bucură de topirea zăpezii, de primăvara care vine.
Sonetul de iubire tăiat în piatra funerară, peren și tactil,
Rămâne și îngână, nemuritor, un cântec despre mine,
Iar cerurile-albastre plutesc peste cărările din cimitir.
poezie clasică de Ivan Alexeievici Bunin, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.