În ciobul de oglindă

În ciobul de oglindă din vitrină,
Îmi văd înfăţişarea mohorâtă.
Se zbate-n ochi fărâma de lumină.
Oglinda-mi spune: nu plânge! Ascultă!

În mine este clopotul de valuri
Şi un ocean de vieţi ce s-au unit.
Priveşte în adânc! Printre coclauri,
Un zmeu rapace viaţa ţi-a pândit.

Ţi-e părul nins de griji şi alb ca neaua...
Tu priponeşte-ţi lacrima sub pleoape.
Vine un înger, cum e catifeaua,
Clipele vieţii să ţi le adape.

Ai prins în păr un strop de-nţelepciune,
Un zâmbet, o iubire şi-un sărut,
Tu eşti ca o prinţesă fără nume
Şi ai uitat pe-aici când ai trecut.

Dă-mi mâna ta! M-ai ferecat în gânduri
Şi vrei, femeie, azi, să mă alungi?
Sunt doar un foşnet printre ploi şi vânturi.
Sunt umbra ta! Nu vei putea să fugi!

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!