Sfinx de ceară

mi-e frică de lumină
ca lemnului de
cari
ca frunzei de omidă
ca focului de
apă
o brazdă-mi sapă ziua
prin globii
oculari
la ceasul când fotonii
din irişi se
adapă

străin devine trupul
privirea tot mai
nudă
cum amintirea nopţii
începe să mă
doară
dar e târziu şi ziua
mă-nvăluie
zăludă
săpând adânc şi iute
în chipul meu
de ceară

e linişte de piatră
în mine şi-n
cuvinte
doar dorul de-ntuneric
e-acelaşi n-a
murit
la margine de lume
îngenunchez
cuminte
şi-ncremenesc
vecie cu chip
de zeu
cioplit

poezie de Sorin Olariu
Adăugat de Sorin Olariu
Votează! | Copiază!