Silabe
Primăvara îmi ciugulește din palmă
ca un porumbel sălbatic.
Am dezghiocat atâtea poezii
și boabe dulci i-am dat,
așa încât,
cu uguit prelung,
mi-a adunat în jur
puzderie de anotimpuri cerești.
Parcă aș fi în mijlocul
unei înaripate constelații!
Nu mi-este teamă că nu mai prididesc
de-atâta muncă,
ci teamă mi-e că nu-mi vor mai rămâne
decât
silabele amare de poezie...
poezie de Nela Talabă din E
Adăugat de Nela Talabă
Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.