Temute îndoieli...
Temute îndoieli, spre seară,
cernite se adună-n gând,
ajung cu frigul de afară
pe vatra focului dansând.
Mă prind în horele vrăjite
aduse de la polul nord,
în haine strâmte de ispite
găsite vara-ntr-un fiord.
Mă țin cu amăgiri haine
să-mi amintească de trecut,
(cu intonații anodine...)
ce trebuia, dar n-am făcut.
Vorbesc întruna de păcate,
de tot cea fost necuvenit,
zicându-mi de femei uitate
pe care nu le-aș fi iubit...
A fost doar una cea aleasă
le-am zis cu glasul abătut...
Pe ea am vrut-o ca mireasă
din ziua-n care ne-am văzut.
Dar într-o seară plumburie
cu altul a plecat spre sud
lăsându-mă cu doru-n vrie
în cuta unui joc prea crud.
Lăsați-mă să plec din hore,
le strig părerilor de rău...!
Temutele-ndoieli minore
dispară din adâncul meu!
Rămână doar în amintire
pe brâul vastelor tăceri
au fost dar simplă rătăcire
în umbra unui vis de ieri!...
poezie de Corneliu Neagu din revista Confluențe Literare, ISSN 2359-7593, ediția din 03.04.2021
Adăugat de ugalen
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre trecut
- poezii despre vorbire
- poezii despre visare
- poezii despre vestimentație
- poezii despre uitare
- poezii despre tăcere
- poezii despre seară
- poezii despre nuntă
- poezii despre jocuri
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.