Hărți negre
Nu prezența pietrelor,
nici aplauzele vântului,
te vor face să știi
c-ai ajuns,
nu marea care sărbătorește
doar plecările,
nici munții,
nici orașele muribunde.
Nimeni și nimic nu-ți va spune
unde te afli.
F i e c a r e c l i p ă e u n l o c
Î n c a r e n-a i m a i f o s t n i c i o d a t ă.
Tu poți umbla
convins că împrăștii
o lumină în jurul tău.
Dar cum ai putea ști asta?
Prezentul e întotdeauna întunecos.
Hărțile lui sunt negre,
și apar de nicăieri,
descriind,
în ascensiunea lor lentă
în ele însele,
propria lor călătorie,
pustiul prezentului,
deprimarea, temperata
necesitate a finalizării lui.
În vreme ce devin existență
ele sunt asemeni respirației.
Iar dacă sunt, eventual, studiate,
este numai pentru a afla,
prea târziu, că ceea ce tu ai crezut
că te privea pe tine
nu există.
Casa ta nu-i marcată
pe niciuna dintre ele,
nici prietenii tăi,
așteptându-te să apari,
nici inamicii,
listându-ți erorile.
Numai tu ești acolo,
salutând
ceea ce vei fi,
iar iarba neagră
rezistă tuturor stelelor negre.
poezie de Mark Strand, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.