Stăpân

Stăpân al veşnicului mâine
Şi al trăindului prezent,
Prohod de vise şi de lacrimi,
Etern în sine penitent,

Primesc, m-aplec cu-nchinăciune,
În faţa sfântului altar,
Să mă-nfrăţesc cu devenirea,
Sorbind din mustul ei amar.

Să-mi fie braţele, pe ceruri,
Un candelabru. Lanuri coapte
Să-mi încolţească în privire.
Şi noaptea care mă desparte

De simplul şi divinul cântec,
De lumi uitate,-mpărăteşti,
Să se topească-n pacea lumii,
Sub dezmierdări dumnezeieşti.

Aduceţi roadele de fapte,
Sărutul să vi-l dau, stăpâni!
Voi ce mi-aţi biciuit trecutul,
Rănind în suflet oameni buni.

Să v-adăpaţi cu neputinţa!
Necunoscutului destin,
Să-i fiu o ultimă uitare...
Să sorb paharul cu venin.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!