Vid
Vidul din noi
Mărește laturile Universului
Cu încă un timp.
Lacrima e mitul ce se rostogolește
La picioarele noastre.
Milimetri de sentimente împărțite la doi...
Fluidul ființei s-a risipit în eter.
Își caută formă,
Venele alte drepturi își cer.
Unde ești? Unde sunt?!
Un vid în care aripile mele bat ca un clopot
Sălbatic, atroce, crescând...
Mă recompun și compun baricade de clipe,
Dar vidul, integru,
Ca o sabie cu tăiș de bazalt,
Taie în trupul uitării,
Taie vidul din mine.
Mă recompun repetat...
Decizia îmi aparține.
poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Nu este introdusă data nașterii pentru Rodica Nicoleta Ion. [
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.