Mama
Mama e cânt de leagăn, zbor spre stele,
E pentru prunc un țel, este un vis,
Etern ea va rămâne mângâiere
Iar sufletu-i va fi un paradis.
Mama-i și va rămâne catedrală
Unde cu ochii-n lacrimi ne rugăm,
E plâns de dor și lacrimi de fecioară
Și goana noastră după adevăr.
Cu ea ni-i somnul limpeziri de ape
Și visul împlinire pe pământ,
De ea suntem mereu tot mai aproape,
Căci mama este lucrul cel mai sfânt.
În mama e fărâmă de iubire,
Frântură de dureri și adevăr.
În ea mustește-atâta fericire,
Când are lângă ea pe-al său fecior.
Ea-i poartă sfântă, cerului deschisă,
Lumină și iubire pe pământ,
La tâmple albă-ades, în cărți descrisă,
Cu suflet mare și cu chipul blând.
E vad de lacrimi, pod de suferință,
Rugă și-ngenunchere și cuvânt,
Roua de pe bariș, soare-n altiță,
Vraja vieții, murmurul din crâng.
poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.