Dansând în Odesa

Noi locuiam la nord de viitor, zilele deschideau
scrisori cu semnătură de copil, o fragă, o pagină de cer.
Bunica arunca roşii
din balconul ei, trăgea imaginaţia ca pe o pătură
peste capul meu. Am pictat
chipul mamei. Înţelegea singurătatea,
îi ascundea, ca partizanii, pe cei morţi sub pământ.

Noaptea ne dezbrăcase ( i-am numărat
pulsul). Mama dansa, umplea trecutul cu
piersici, tocăniţe. Auzind asta, doctorul meu a râs,
nepoata lui mi-a atins pleoapa – i-am sărutat
spatele genunchiului. Oraşul tremura,
o navă-fantomă înălţându-şi velele.

Colegii mei au inventat douăzeci de nume pentru Evreu.
El era un înger, nu avea nume,
ne-am luptat, da. Bunicii mei au luptat
pe tractoare împotriva tancurilor nemţeşti, am o valiză plină
cu poeziile lui Brodski. Oraşul tremura,
o navă-fantomă înălţându-şi velele.
Noaptea, mă trezesc pentru a şopti: da, am trăit.
Da, chiar am trăit, nu spune c-a fost un vis.

La fabrica din localitate: tatăl meu
a luat un pumn de zăpadă, mi-a dat să gust din ea.
Soarele şi-a început naraţiunea diurnă,
albindu-le trupurile: mama, tata dansând, mişcându-se
aşa cum îi îndemna întunericul din spatele lor.

Era în aprilie. Soarele spăla balcoanele, aprilie.
Spun iarăşi aceeaşi poveste, lumina-mi taie gravuri
în palmă: Cărticica mea, ieşi în oraş fără mine.

poezie de Ilya Kaminsky din Dansând în Odesa, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Votează! | Copiază!