Menirea
Eu am venit la viață prin iubire
Și fac iubind tot ce trăiesc,
În astă nobilă simțire
Eu tot iubind vreau să sfârșesc.
Iubesc surâsul dimineții,
În lacrimi de iubire-l strâng!
Spun bună dimineața vieții
Și din iubire-ncep să plâng.
Iubesc și simt cu pasiune,
Simt clocotind în mine-o lavă,
Știu că iubirea-i o minune,
Deci, eu iubiri-i aduc slavă!
Îmi deschid brațele spre soare
Și cu căldura-i mă încarc,
Apoi, iubirea-mi arzătoare,
Pe unde trec, vreau s-o descarc.
Tot ce ating vreau să-ncălzesc
Cu dragoste și cu simțire,
Și știu că-n urma mea sfințesc
Dac-aduc peste tot iubire.
Vreau ca iubirea să răzbată
Ca un parfum rămas în urmă,
Când inima n-o să-mi mai bată,
Ea să se simtă și din urnă.
M-am încărcat dintr-o divină
Scânteie, asta am simțit,
Rămân iubire și lumină
De la-nceput pan' la sfârșit.
Flori M. Flori (Florentina Mitrică)
poezie de Florentina Mitrică (2 aprilie 2021)
Adăugat de Florentina Mitrică
Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.