Poveste cu şoareci şi geamantane

la urma urmei,
ce mai caut
în acest peisaj de plastic
dintre ieri şi un tavan de mansardă?
între ceştile de zestre şi ideile mele
e o republică
etajată acustic
în tonuri de lemn artificial.

sunetul nu ţine de foame, nici de mână,
aşa că mi-am îndesat în buzunare şoarecii. plecăm,
nu mai am nimic prin bucătărie
care să ne intereseze.

casa a ieşit înaintea noastră,
în fugă,
din otrava de rozătoare.
acum pune timbre
pe nişte dorinţe letale şi inutile,
poşta a dat faliment sentimentalo-etern,
dar ea încă nu ştie.

am auzit că se înfiinţează un continent nou,
fără pisici,
pentru colecţionarii de erori.
eu şi şoarecii mei avem greşeli legendare
de ros.

undeva, pe altă planetă udă,
dar încă nefolosită,
sigur găsim la parter
o locuinţă cu zgomote comestibile,
o brânză enormă,
poate chiar şi o smintită de fericire
care nu se opreşte,
pentru că eu am cărat după mine
cerul în geamantan.

poezie de Corina Daşoveanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!