Am întâlnit un înger
O noapte se coboară de stele insoțită
Și nici măcar o lună un drum nu-i lumina
Ajunsă la răspântii de drumuri obosită
S-a întins oftând pe iarbă alături de o stea
Dar m-am rătăcit și eu în jalnica răscruce
Venind pe-acelasi aspru drum și cu multă trudă
M-am așezat de-o parte alături de o cruce
Și de o gingașa făptură de-a nopții rouă udă
Eu am privit cum doarme de vise chinuită
Și tremurînd adesea cu-ntreaga ei făptură
Dormea fără de grijă în aripi învelită
Cu fruntea-n mâini lasată și zâmbetul pe gură
Se-ntinse noapta toată pe strania răscruce
Privind gingașul înger ce îi stătea-nainte
Cu poala luminată pe care drum s-apuce
Și cu-ntregul său alai de stele ofilite?
Înger, din care Univers cu minuni stelare
În zbor te-ai rătăcit prin lumea mea străină?
Umil păgân îți voi sta cucernic la picioare
Să primesc în suflet iubirea ta divină
Înger, tu vei gasi la pieptul meu curat un loc
Senina-ți frunte să-ți așezi și drept mulțumire
Arzând frumos tămâie și un fir de busuioc
Vom cânta-mpreună din a cerului psaltire
Marin Voicu
poezie de Marin Voicu (20 martie 2021)
Adăugat de Marin Voicu
Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.