Și veneau cîntînd pe ape
Si veneau cîntînd pe ape
cei trei care nu știau bine rugăciunea
cei trei care, de-o viață-ntreagă, se rugaseră anapoda,
și, totuși, nu-l mîniaseră pe Domnul, nici nu-l mîhniseră,
și pluteau atît de frumos
cei trei necunoscători ai regulilor
încît însăși legea se plecă în fața lor
și sărută uda lor talpă.
poezie de Nina Cassian din volumul "Spectacol în aer liber - o altă monografie a dragostei", Editura Albatros, 1961
Adăugat de anonim
Votează! | Copiază!
Nu este introdusă data decesului pentru Nina Cassian. [Caut pe Google] [Adaug data decesului]
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.