Din nou pelerinul...
Ce lungă îmi pare tăcerea spre seară
când umbrele sure ajung din trecut
pe ample cărări din vestita Sahară
cu dune întinse pe brâu de sărut!
E toamnă târzie și parcă, deodată,
se umple văzduhul cu nouri de dor
aduși fără veste de-o ceață pătată
din vechi amintiri revenite-n decor.
Ajunse la ușă ar vrea să mă cheme
să beau elixir din pocal fermecat,
e vechiul pocal, regăsit în poeme,
din care să beau,... că nu e păcat!
Așa voi ajunge din nou pelerinul
ce-și trece prin oaze iubirile lungi,
găsind-și pe geana luminii destinul
în vagi neuitări cu ecouri prelungi.
Iar tu, neuitato, venită-ntr-o noapte
pe-o undă celestă din sacrul ecou,
vei rupe tăcerea cu mitice șoapte
citindu-mi aceleași poeme din nou.
poezie de Corneliu Neagu din revista Confluențe Literare, ediția din 13.03.2021
Adăugat de ugalen
Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.