Mike Farkas [din public] a spus pe 25 august 2008: |
Si stând cu ea la adăpost,
Pilotul nostru a conchis;
Norocul meu să stiti a fost,
Că "parasuta" s-a ..."deschis". |
Ionuț Popa [din public] a spus pe 26 august 2008: |
Cu amicii cascadori
Un pilot catapultat,
Agățat cu capu-n nori,
Și-a prins parașuta-n "sfat". |
Bulă [din public] a spus pe 26 august 2008: |
Lui Ionuț Popa
În universul tău, amice
Se produce-o mică dramă,
Te ridici, "tânăr și ferice"
De la sonet, la epigramă. |
Ionuț Popa [din public] a spus pe 26 august 2008: |
Bulă, spune-mi... unde-i drama?
Eu nu sunt un tânăr spin,
Dar încerc și epigrama
În subsolul lui Sorin. |
Bulă [din public] a spus pe 26 august 2008: |
Lui Ionuț Popa:
Mă întrebi pe unde-i drama?
Ești prea tânăr să-ți dai seama.
Pentru rima lui Sorin
Te renegi, ca "tânăr spin"!
Sau, dacă vrei în proză, îți reproduc aforismul unui confrate.
"Pentru un poet, goana după rime este mai imorală decât goana după femei."
Trebuie să te hotărâști:
Vrei să cânți la Filarmonică sau la barul de vizavi? |
Bulă [din public] a spus pe 26 august 2008: |
Lui Ionuț Popa:
Ai putea scrie, la derută,
Un sonet cu-o parașută. |
Ionuț Popa [din public] a spus pe 26 august 2008: |
nu doresc și nici nu pot
să așez într-un sonet
parașute berechet
din chiloți și din capot
p.s.
nu le am cu epigrama
cum cred mulți că o dețin;
fost-au op(ă)riți la vama
dintre versuri și destin |
Domnica [din public] a spus pe 26 august 2008: |
măi, ce streche v-a-nțepat,
de vorbiți în epigramă?
luați o carte, stați în pat,
să nu faceți anagramă! |
Ionuț Popa [din public] a spus pe 26 august 2008: |
niciodată n-am să fac
anagramă,-s vaccinat -
și de-ar fi să tot desfac
propoziții-n lung și-n lat. |
Domnica [din public] a spus pe 26 august 2008: |
vaccinat pentru anagramă?
cel mult grămătic te faci,
dacă-n loc de-un coc de damă
propoziții tu desfaci. |
Ionuț Popa [din public] a spus pe 26 august 2008: |
abstinența nu mi-e soră
iar pustiul mă ignoră:
mai desfac și-un coc de damă,
împletesc și câte-un vers;
toate-acestea într-o ramă,
pe tabloul "Univers". |
Domnica [din public] a spus pe 26 august 2008: |
lasă damei împletitul,
tot mai bun e un ilic,
o să te alegi cu potul
de joci totul pe birlic. |
Sorin Olariu [autorul] a spus pe 26 august 2008: |
Privind teribila dispută,
Constați un lucru și te roade:
Ce poate face-o parașută
Din niște oameni cumsecade! |
Domnica [din public] a spus pe 26 august 2008: |
touché! |
Ionuț Popa [din public] a spus pe 26 august 2008: |
nea Sorine ești pe val
și-ai lăsat acasă pluta
căci acum pe litoral
se preferă parașuta |