Ana

În semn de iubire şi recunoştinţă,
Eu îţi ofer holistic tot ce am,
Eu nu am vile şi palate,
Dar dragostea ţi-o dau în dar.

Eu nu am lucruri materiale,
Dar ştiu ce pot să îţi ofer,
Îţi dau şi soarele şi luna,
Până şi stelele din cer.

Până şi bolta cea cerească,
Ce ajunge până la zenit,
Până acolo te iubesc,
De fapt glumesc, la infinit.

Aş vrea să îţi ofer o rază,
Şi o scânteie fără de sfârşit,
Care să strălucească în tine,
Până în eternul infinit.

Tu eşti o rază de lumină,
Ce sufletul mi-a alintat,
Te rog să nu mai fii copilă,
Eşti cerul albastru luminat.

Îţi spun că eşti copilă,
Fiindcă nu constientizezi,
Că Dumnezeu în tine e lumină,
Şi soarele-l rivalizezi.

Eu te iubesc pentru că eşti boemă,
Iar eu în simplu visător,
Intrând în viaţa mea tu eşti o zână,
Iar eu un simplu muritor.

Un simplu muritor pierdut,
Fără dragostea ta sublimă,
De nu ai fi tu în viaţa mea,
Totul ar fi... Ruină.

Ea e ca o stea,
Mi-aş da viaţa pentru ea,
Ea este toată lumea mea,
Este doar întuneric fără ea.

Nimic nu o poate rivaliza,
Seamănă cu soarele din cer,
Nu exagerez sunt doar sincer,
Nu-mi vine să cred că e iubita mea.

Următoarea mea logodnică,
Cea cu care o să am copiii,
O să ne bucurăm de fii,
Şi de întreaga existenţă.

Iubirea noastră este miere de albine,
Culeasă din cuvinte de iubire,
Alcătuită din fapte bune,
Din zilele senine şi sublime.

Pictează multe icoane,
Înfăţişând-ul pe Hristos,
În moduri cât mai expresive,
Ca lumea să aibă ajutor.

Ca lumea să se mântuiască,
Să capete iubire de divin,
Că toţi să creadă în mântuire,
Şi în al Hristosului divin.

Ea este o raritate unica,
Cum nu mai este alta,
În faţa ei nu e decât splendoare,
Şi în ochii ei nu e decât ardoare.

Recunoştinţă şi iubire,
Faţă de tine şi de Dumnezeu,
Fiindcă apărut în a mea cale,
Să experimentăm întregul Dumnezeu.

Eşti o fiinţă dulce de lumină,
Care îmi mângâie lin viaţa,
Cu tine lumea mi-e deplină,
Îi mulţumesc lui Dumnezeu pentru a ta lumină.

Răsăritul soarelui seamănă cu tine,
Eşti tot ceea ce iubesc,
În tine văd doar fericire,
Destinul nostru e ceresc.

Rimele care ţin de tine sunt divine,
Fiindcă aspiră la înţelepciune,
Să scoţi tot ce am mai bun din mine,
Pentru o eternă fericire.

Tu eşti unica binecuvântare,
Eu doar pe tine te iubesc,
În ochii tăi văd blândul soare,
Tu suflet cald, împărătesc.

Un suflet nobil şi curat,
La fel ca soarele şi luna,
Cu raze blânde aurii,
Ce îmi alintă lumea.

Dumnezeiască îţi e firea,
Tu suflet viu şi colorat,
În ochii tăi mă pierd cu firea,
Cred că şi tu ai remarcat.

Divină inspiraţie eşti chiar tu,
Sufletul tău mă alimentează,
Să ştiu ce nu am mai scris vreodată,
La nici o creatură sau o fată.

Iubire lină şi sublimă,
Te voi iubii sub clar de lună,
Ca toate astrele cereşti,
Să vadă ce frumoasă eşti.

Iubirea mea e adevărată,
Iubesc toata esenţa ta,
Te voi preţui în eternitate,
Promit: nu te voi întrista.

Căci întristarea e departe,
La fel ca un apus de soare,
Viaţa e doar la răsărit,
Iar noi ne bucurăm de a ei culoare.

Sunt visătorul care te visează,
Eşti visul meu cel mai vivid,
Cu tine simt iubire imortală,
Până în albastrul infinit.

Dezamăgirea e departe,
Ceva ce nu ne defineşte,
Călătoria pe acest drum,
Abia acum ea începe a se naşte.

Îţi scriu târziu şi în zori de zi,
Şi eu îţi voi scrie în fiecare zi,
Fiindcă tu eşti tot ce iubesc,
Un suflet nobil şi celest.

Eu sunt îndrăgostit de tine,
De ochişorii tăi sublimi,
Să nu mă îndepărtezi de lângă tine,
Să nu avem parte de suspine.

Noi nu ne vom certa vreodată,
Fiindcă nu avem nimic urât în noi,
Nu avem decât iubirea noastrăm,
Iar soarele îndepărtează orice nori.

Eşti muza mea si o iubesc,
Adevărata inspiraţie e în tine,
Nu fac altceva decât să te descriu,
Şi tot ce e legat de tine.

Noi am uitat de zile amare,
Şi vremuri ce ne-au încercat,
În faţă sunt doar vremuri bune,
Şi zâmbetul tău por şi colorat.

Norii depresiei noastre,
Soarele vieţii ni la disipat,
Acum e doar un cer albastru,
Care e limpede, curat.

Tot ce iubeam noi vreodată,
Acum este amplificat,
Iubirea nu va pieri niciodată,
Singurul sentiment de neegalat.

De abia aştept să te văd zâmbind sub soare,
Dansând dansul iubirii vii,
Deci tu ai apărut în viaţa mea,
Ca inima să îmi învii.

Cu tine eu voi face totul,
Vom merge peste tot în lume,
Vom vedea câmpii şi dealuri,
Împodobite cu miresme.

Cascada cristalină curge,
Cu picături de diamante,
Iar munţii ce se înalţă către soare,
Nu vor decât să ne încânte.

Şi florile înmiresmate,
Ne îmbată cu prezenţa lor,
Şi toată bolta înstelată,
Se înclină în faţa ochilor.

Părul tău auriu luceşte ca şi aurul,
Sub razele line a soarelui cel bun,
Iar ochii tăi cei blânzi şi castanii,
Îmi spun să te iubesc din veci până acum.

Iar râul curge lin spre vale,
Nuanţând natura cu culoare,
Sub soarele cel viu şi veşnic,
Şi un Dumnezeu ce iubeşte in eternul infinit.

Căci Dumnezeu în a Sa milă,
A hotărât să ne întâlnim,
Şi o dată ce ne-am prins de mâna,
Am hotărât că veşnic ne iubim.

Unul întru un milion de oameni,
Îşi întâlneşte Flacăra cea geamănă,
Iubirea noastră e divină,
Ce nu conţine un strop de teamă.

Căci viaţa are anotimpuri,
Tinereţe, adolescenţă, maturitate şi bătrâneţe,
Ia tu în pragul maturităţii,
Mi-ai luminat a mea prezenţă.

Suntem testaţi ambii de viaţă,
Şi de himerele viclene,
Care ne împiedicau unii pe alţii,
Să nu avem dragoste în vene.

Când primăvara va veni,
Vom fugii după zmeuri şi frăguţe,
Şi în grădina de acasă,
Vom avea grijă s-o facem frumoasă.

Vom planta tot ce e bun,
La fel cum vom planta în viaţa noastră,
Cele mai alese şi frumoase fructe,
La fel ca şi iubirea noastră.

Pe câmpuri infinite vom fugi,
Făcându-ţi lauri din păpădii,
Iar macii roşii ca şi focul,
Cunună vie îţi vor fi.

Când vară va răsări în viaţa noastră,
Vom savura toţi norii de pe cer,
Că ce frumos să priveşti cerul,
Când ai în viaţă un înger.

Vom merge peste dealuri şi câmpii,
Şi munţii toţi îi vom străbate,
În lanurile de muri ne vom opri,
Dulciurile cele mai vii.

Codrii răsunători ne vor fi casa,
Cît timp copacii sunt în viaţa verde,
Iar eu în faţa ochilor,
Doresc să te am privelişte.

Vom călătorii foarte mult,
Şi ne vom minuna de căprioare,
Ce vor fi invidioase în sinea lor,
De-a ochilor tăi culoare şi splendoare.

Iar toamna cu nuanţe aurii,
Ne va aduce explozie de culoare,
Iar copacii cu frunze stacojii,
Atunci vor fi în floare.

În toamnă cea roşiatică,
Vulpile cauta hrană,
Ce emite explozie de culori,
Fiind cameleon printre frunze şi flori.

Tot toamnă vom culege,
Roadele muncii noastre,
La fel ca roadele iubirii,
Şi-a existenţei noastre.

Când iarna va bătea la uşă,
Vom sta în faţa focului,
Privind cum ninge lin pe geam,
Cu o dragoste nespusă.

Ne vom juca ca doi copii în zăpadă,
Cu euforie şi iubire,
Şi tot ce va există în viaţa noastră,
Va fi un sentiment de împlinire.

Un sentiment împlinire sufletească,
Crăciunul să împodobim bradul,
Şi să te ţin în braţe în faţa focului,
Ca să citim cărţi cu o tematică sufletească.

În anotimpurile vieţii,
Voi fi mereu cu tine,
Iar tu iubirea mea,
Nu vei pleca de lângă mine.

Căci ce rost are ca să pleci?
Când se vede că a ta existenţă,
Va fi iluminată doar de iubire,
Fiind a noastră prezenţă.

Cât timp eu eram bolnav şi singur,
Doar tu ai venit în ajutor,
Iar pentru această experienţă,
Te voi iubii ca pe lumina ochilor.

Iar ploaia ce va curge,
Ne va lovi umerii goi,
Se spele toată tristeţea,
Acumulată în noi.

Şi ciripitul păsărilor cerului,
Ne va încânta cu sunete,
Cu sunete divine de armonie,
Ce vor genera lumină în noi.

Iar Luna sângerie,
Va fi sanctuarul nostru noaptea,
Dar nu vom mai urla sub lună,
Pentru că e doar fericire.

Stelele de pe bolta albastră,
Vor radia lumină în viaţa noastră,
Iubirea noastră e divină,
Privită de sub clar de lună.

În ochii tăi văd două sublime galaxii,
Care o să se contopească cu ale mele,
Nu vreau decât de mână să mă ţii,
Şi să mă contopesc în braţele tale.

Iubirea noastră e holistică,
Este iubire universală,
Este iubire Cristică,
Iubire la ce-a mai înaltă scară.

Eşti poezia vieţii mele,
Ce pot să o scriu la infinit,
Şi vocea ta sublimă este,
Căci are un timbru de poveste.

Frumuseţea frumuseţilor eşti tu.
Floarea florilor eşti tu,
Iubirea iubirilor eşti tu,
Logodnica şi soţia mea eşti tu.

Eşti ceea ce nu se poate descrie în cuvinte,
Un vis frumos şi ireal,
Ce pare desenat dintr-o poveste,
Cât de mult te iubesc, vreau tuturor să le dau de veste.

Eşti un vis halucinant de frumos,
Si tot ce fac mă relatez la tine,
Chiar dacă suntem amândoi independenţi,
Ne contopim în dependenţă.

Dragoste ta străluceşte,
Peste toate cărările vietii mele.
Tu eşti un înger păzitor,
Aripile tale luminoasă lucesc în zorii zilelor.

Leagănul copilăriei fericirii,
Îl simt când sunt cu tine,
Cărările mele toate sunt deschise,
Mă duci la culmea împlinirii.

Chipul tău minunat este o minune,
Şi simt cum m-ai chemat la viaţă
Mi-ai arătat frumuseţile lumii,
În viaţa mea aduci speranţă.

Ai deschis înaintea mea cerul,
Toate orizonturile sunt mai largi
Şi pământul ca pe o carte veşnică a înţelepciunii,
Cu tine vreau să fac doar lucruri dragi.

Iar lumea cea vremelnică,
Va fi tot câmpul tău de joacă,
Căci tu vrei să îmi arăţi,
Cele arătate şi cele ascunse.

Fiecare suspinare a încercărilor mele,
M-au făcut să merg în braţele tale
Tu luminezi a mea cărare
Cu fiecare pas al vieţii tale.

Fiecare clipă de bucurie,
Cu tine o voi petrece,
Noi fiind oaspeţii zidirii,
Lui Dumnezeu Cel Veşnic

Prin simţămintele tale vor trece,
Imagini şi peisaje de admirat,
Munţii care tind spre cer,
Şi vântul bine-înmiresmat,

Apele ca nişte oglinzi nemărginite,
În care se răsfrâng aurul razelor,
Ţinându-ne de mână vom conştientiza,
Curgerea uşoară şi lină a norilor.

Iar pe câmpiile vaste,
Va fi doar un decor,
Idilc, sublim şi maiastru,
Şi în jurul tău parfumul crinilor.

Întreaga fire ne şopteşte tainic,
Şi Dumnezeu fiindcă îi facem pe plac,
Cu pecetea iubirii Sale infinite,
Exuberanţă de fericire, ne-a binecuvântat.

Binecuvântat este pământul,
Lui Dumnezeu cel veşnic,
Cu frumuseţea cea infinită,
Care ştarneste frumuseţea veşnicului sacru locaş.

Nestricăcioasă frumuseţe există,
În ochii tăi căprui,
Ca Galaxiile infinite,
Ce noaptea sunt văzute.

Căci eu sunt visătorul, tu eşti visul,
Şi în faţa ochilor mei văd,
Tot răsăritul şi apusul,
Şi toate stelele cum cad.

Ele nu cad de supărare,
Ci doar valsează în jurul nostru,
Care plutesc frenetic,
În Univers în jurul nostru.

Cu această poezie,
Vei fi mereu nemuritoare,
Căci muza unui poet,
Prin poezie ia splendoare.

Iar ce are o splendoare înflăcărată,
Transcende infinita eternitate,
Căci noi doi suntem,
Rupţi din divinitate.

Poetul nu îşi lasă muza să moară,
O imortalizează în cuvinte,
Pentru ca ea să trăiască veşnic,
Ca să inspire şi alte fiinţe.

Să ştii că te iubesc că eşti o visătoare,
Fără tine nu ar fi decât o noapte veşnică,
Dar tu fiind în viaţa mea cu ardoare,
Ne contopim în infinit, la infinit,
Trăind vivid şi viu povestea plină de culoare...
Ce este fără de sfârşit...

poezie de Cînepă Ştefan (1 martie 2021)
Adăugat de Cînepă Ştefan
Votează! | Copiază!