Sonetul 138
Când draga mea se jură că-i cinstită,
O cred, deși știu bine că trădează;
Ea zice că am mintea mărginită,
Că nu știu că în viață toți trișează.
Eu m-amăgesc că tinerel mă vede,
Cu toate că spicat îmi este părul,
Iar mintea gura-i prefăcută o crede;
Și eu și ea ascundem adevărul.
De ce nu-mi spune drept că-i neserioasă?
Eu că-s bătrân de ce nu-i spun de-îndată?
O! Ce iubire aparent frumoasă
Când varsta se ascunde, nu se-arată.
Deci eu o mint pe ea și ea pe mine;
Doi prefăcuți ce astfel se simt bine.
poezie de William Shakespeare, traducere de Octavian Cocoș
Adăugat de Octavian Cocoș
Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.