Uneori
Uneori cerul are culoarea gândurilor:
Senine, albastre, limpezi si nesfârșite,
Ca o mare aparținând pescărușilor
Ce zboară intre două albastruri infinite.
Uneori ochii iau culoarea pădurilor
După ploaie, așa cum sunt după plâns:
Două ferestre deschise dinspre interior,
Unde nimeni nu a privit îndeajuns.
Uneori cerul își dezvăluie misterul
Așezându-mă in verdele unui curcubeu
Ca-ntr-o speranță-n care adevărul
Este nevăzut, așa cum sunt eu.
Uneori tăcerea explodează asurzitor
O liniște absolută, intr-o gaură neagră,
Unde un altfel de nicăieri, rece și istovitor,
M-a făcut să nu mă mai simt întreagă.
Uneori, eu și cu mine suntem împreună
În lumina dimineților: străvezii, strălucind,
Evadând, niște umbre dintr-o lume nebună,
Nevăzute, neștiute, însetate, iubind...
poezie de Florentina Mitrică (17 februarie 2021)
Adăugat de Florentina Mitrică
Votează! | Copiază!
Nu este introdusă data nașterii pentru Florentina Mitrică. [
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.