Un stârv
Domnului Charles Baudelaire
Într-o grădină-a verii ucise-ntârziam
cu tine, sub cupole aproape să se rupă
însângerând în unghii gutuile din ram
ca înainte parcă, de dragoste. Și după.
Livada cunoscută, alene se turcea.
goi, pepenii în vrejuri roteau lucite fese,
iar trandafirul galben, ce se usturoia
în stratul de legume, printre cârciumărese
Părea o rană nouă în carnea unui măr
cu supărare suptă de musca-odalisca
și mii de răni, rubine, se zugrăveau sub zări
ca-n coviltirul verde al carelor de Lipsca.
Căzu o pară-n fânul în calea noastră strâns
ce-și pâlpâie, rotundă, de băieșiță, crupa
cu pielea spintecată de dâre lungi, de plâns
ca dârele tristeții ce cariază cupa...
Mari sâni de bube, strugurii verii, în ciorchini,
chemau din teci de zahăr miasmele și viermii
și se sculau, destinse, amare rădăcini
întunecând livada în vecernii...
Îți amintești de stârvul, al veștedei gutui?
Sticlea, mălai de oase, ca stârv al unei hârce,
Întredeschise coapse ivea, copturi verzui
de piersică ajunsă sub boturi de năpârce.
Aromele defuncte duhneau cu duh schimbat,
dospeau, domnind în cojile rănii, ca-n cochilii
în craniul orb, al fructei de ploaie despicat.
cu puturoase mirturi și putrede vanilii.
Un stârv. Al sevei, poate, al apei-țintirim?
Aș vrea să-ți amintească fluidele tipare
ale iubirii-atinse de declin
care rămâne vie în noi. Nepieritoare...
poezie celebră de Gheorghe Tomozei
Adăugat de anonim
Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.