Acolo unde umbra se ține-aproape de lumină
Aceasta este plăcerea mea,
așteptarea și veghea la marginea drumului,
acolo unde umbra se ține-aproape de lumină
și unde ploaia calcă pe urmele verii.
Mesageri cu vești despre neștiute ceruri
mă întâmpină și-apoi gonesc de-a lungul șleaului.
Inima mea se bucură-n sinea ei,
iar adierea acstei brizei trecătoare este plăcută.
Din zori până-n amurg stau aici, în fața ușii mele
și, dintrodată, știu
că va sosi un moment fericit și că-l voi vedea.
Între timp, zâmbesc și cânt de unul singur.
Între timp aerul se umple cu parfumul promisiunilor.
poezie celebră de Rabindranath Tagore, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.