Sonetul 39
Cum să-ți ridic acum în slăvi valoarea
Când tu ești partea bună ce-i în mine?
Și cum să-mi preamăresc singur purtarea?
Nu mă slăvesc când te cinstesc pe tine?
Și-atunci mai bine să trăim departe,
Iar dragostea în noi să fie una
Ca în acest prezent ce ne desparte
Să-ți dau ce meriți tu dintotdeauna.
Absență! Ce tortură, ce mâhnire,
Dacă n-ai fi atât de înverșunată
Să-mi dai tot timpul gânduri de iubire
Ca să mă-nșele dulce vremea toată,
M-ai învăța cum unul doi devine
Când laud omul care nu-i cu mine.
poezie celebră de William Shakespeare, traducere de Octavian Cocoș
Adăugat de Octavian Cocoș
Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.