Odă poetului fără mască

din ţara marelui zid
din ţara în care s-au inventat
praful de puşcă, hârtia, busola, furculiţa
periuţa de dinţi
zmeul şi jocurile de cărţi

din ţara în care locuieşte o cincime
din populaţia lumii
din ţara în care Ai Qing s-a ridicat
cu faţa spre soare
pentru a scrie imnul luminii

din ţara aceasta minunată
a apărut virusul ucigaş
şi odată cu el
omul cu mască a luat locul
omului fără mască

iar vina, ştim bine, se împarte la toţi
e vina negrelor gânduri
care ne-au lipit cu spatele
de zidul spitalelor
care ne-au pus măşti
şi ne-au mitraliat
cu gloanţele lor invizibile

o, tu, omule
măştile oricâte ar fi
nu pot ascunde faptele
nici moartea nu poate ascunde
secretele o veşnicie prin buzunare

dacă ştii toate acestea
de ce te chinui să fii altul
în faţa oglinzii?

doar aşa de dragul jocului
în care vei face analiza cărnii
şi a picăturii de sânge
cu instrumente de mare tandreţe?

doar aşa de dragul jocului
de-a v-aţi ascunselea
printre absenţe cu strigăte disperate?

o, tu, omule
îţi dăruiesc un nou suflet făurit de inima mea
încă nestinsă de alizeele dorului!
te-aştept la statuia ce-şi plânge speranţa
în fântâna dorinţelor,
numai acolo oamenii sunt fără măşti,
o mie de ochi nemişcaţi
în o mie şi una de nopţi!

o, tu, omule
descarcă-ţi sufletul de toate bagajele suferinţei
de toate hainele pe care suferinţa le îmbracă
de toate figurile de stil sau de
exhibiţionismul cu măşti

priveşte omul nou din oglindă
reinventează-te în fiece clipă
lasă un dram de-nţelepciune
în ridul adânc

fii poetul!

numai el ştie câtă speranţă
este în casa cuvintelor sale
atunci când moartea vine
cu dansuri, confeti şi măşti
şi poartă o mască surâzătoare
o mască legată cu sfoara visului şi sfoara iluziei
o mască sub o mie şi una de măşti părăsite
de speranţe şi vise

fii poetul care zgârie această mască
cu bisturiul cuvintelor sale
căutând un zâmbet luminos
care să-i arate calea
prin negura minciunii
şi-a prefăcătoriei

fii poetul care scrie
poemul limpede ca o lacrimă
moartea nu va îndrăzni să te atingă
dacă vei fi infectat cu iubire

nu mai lăsa ca visele tale
să fie o inutilă răsuflare prin mască

fii poetul!
hrăneşte-te singur cu dragoste,
prin gura cuvintelor tale...
foloseşte veninul şarpelui ca medicament
pentru muşcătura iubirii
scoate lacrimi chiar şi din piatra seacă,
înapoindu-le marelui creator
pune-ţi inima-n praştie pentru a dărâma ziduri
care se interpun între oameni şi veşnicie
poartă-ţi sufletul ca pe o floare de colţ
la reverul amintirilor
în întâmpinarea adevărului ultim
hrăneşte-te din zbor cu nectarul zeilor
strânge toate stelele căzătoare
şi reaprinde focul inimilor
sădeşte flori nemuritoare pe mormântul iluziei
sculptează chipul lui Dumnezeu
în inima de piatră a lumii
cultivă miracole pe câmpiile elocinţei
ridică-te din epoca beznei
precum Iisus din mormânt

fii poetul!
fii cea mai frumoasă rugăciune
pe care viaţa o face pentru statornicia clipei
fii lacrima de foc curgând
pe obrazul pământului
şi biciul de flori plesnind
peste coama răvăşită a timpului
fii cel ce se scăldă într-o lacrimă,
înotând printre nuferii amintirilor
fii inima care toacă viaţa mărunt
pentru a o asezona cu metafore
fii inima uriaşă cât o Patrie,
bătând în pieptul unui copil
fii lebăda ciugulind de pe fundul lacrimii
fii muntele care se înalţă mereu
deasupra norilor cenuşii
fii praful de puşcă al stelelor
şi cântecul de leagăn
al tuturor sufletelor oarbe
fii albina ce culege metafora
din florile nemuritoare ale cuvintelor
fii tocul când cerul e călimara
fii pana de înger înmuiată în lacrima cerului
fii cel pentru care glasul pietrelor
este mai puternic decât glasul tunetului
fii vulcanul care fumează pipa păcii cu cerul
fii chirurgul care ajută noaptea
să nască prin cezariană
o minune de poezie

iată-ţi lumea,
priveşte-o cum aşteaptă să fie salvată
niciodată n-am pierdut din privire
speranţa ochilor tăi şi lumina

nici umerii tăi pe care
se sprijină cerul

o, tu, poetule fără mască
o, tu, soare ivit dintre nori
o, tu, cântec pentru toate păsările
ce nu mai ştiu ce e zborul

aud viitorul şoptind
mai e atât de puţin
până la strigătul
de bucurie!

poezie de Ionuţ Caragea din Cod roşu de furtună în suflet (2020)
Adăugat de Ionuţ Caragea
Votează! | Copiază!