Uraganul
Spre-asfințit, la orizont, o linie-argintie,
Parcă din cea mai neagră beznă apărută,
Scânteind ca sabia lui Azrael,
Semnalizând o răfuială, o dispută:
Tot mai amenințătoare întunecimea s-a-încruntat,
Apoi s-a albit linia, înfricoșătoare ca un șarpe.
Toți cei care-o priveau știau bine prevestirea-aceea
Simțeau că uraganul este foarte, foarte-aproape!
Până la bompres talazurile s-au înălțat,
Cei mai bravi au devenit smeriți ca preoții;
Tunetele se-apropiau învolburând oceanul
Cu rânjete mai fioroase c-ale morții:
Velele și straiurile fâlfâiau rupte-n două,
Catargele și vergile gemeau fenomenal,
Cerul, negru ca smoala, se-apropia de ape
Se-avânta până la cer catargul principal.
Dincolo de etravă arborele prova a zburat,
Cordaje și palancuri erau împrăștiate peste tot;
Nava-n tangaj lovea cu fruntea-n valuri
Toate scârțâiau, marea fierbea dezlănțuită,-n clocot!
În mijlocul acelui vârtej sălbatic, al acelui haos,
Deasupra și-n jurul meu doar disperarea și disperații
Brațe chinuite și fețe gâfâind în căutarea unei guri de aer,
Și înecul, și înecații!
poezie de Charles Swain, 1801-1874, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.