Arbor
Când mâna ta pe fruntea mea e floare
Și-nfrigurat cealaltă mână-ți caut,
Mi-e sufletul ca lanul verde-n soare
Și cugetul ca zvonul unui flaut,
Dar când departe pașii tăi îmi sunt
Și sânul cu miros de busuioc,
Mă simt un arbor greu către pământ,
Încins între perdele largi, de foc.
poezie celebră de Zaharia Stancu
Adăugat de anonim
Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.