O rugă
O rugă spre Ceruri se-nalţă,
O stea de pe boltă coboară,
Azi strigă durerea amară
Că frântă prea lesne e o viaţă.
Un înger porneşte Departe,
Iar lumea prea tristă îmi pare
Când sufletul tinde să zboare
Lăsându-ne-n urmă o carte.
Să-ţi fie uşoară ţărâna,
Lin drum să te poarte la aştri,
Purtată de nouri albaştri,
Vegheată de Maica Stăpâna
Spre Raiul ce-acum te aşteaptă,
Tu, mamă, soţie divină,
Te-ndrepţi spre Eterna Lumină!
Noi plângem de moartea-ţi nedreaptă!
In memoriam, poetei, profesoarei, soţiei, mamei, minunatei prietene Anca-Maria David, plecată la Ceruri la doar 40 de ani...
poezie de Marilena Răghinaru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.