Pomul vieții
Privesc încrezător
spre lumea neștiută,
prin porțile deschise
de visul călător,
iar cugetu-mi aduce
dorința absolută
cu faruri de speranță
aprinse-n viitor.
Nu am găsit minuni
pe căile umblate
dar le-am zărit în vis
pe drumurile noi,
cu mintea întărită
le-am încercat pe toate
fără-a privi vreodată
cu teamă înapoi.
Am adunat cu trudă
învățătura dreaptă,
luciri nemărginite
destinului să-i dau,
am chibzuit temeinic
ca fiecare faptă
lumină să-mi aducă
pe locu-n care stau.
Discipolii cu har
m-au însoțit la greu
pe calea-ntrevăzută
în orizontul lor,
cu fapta și cu gândul
i-am ocrotit mereu
ca zborul lor prin lume
să fie mai ușor.
Privind acum în urmă
la tot ce am lăsat
din gândurile mele,
din sufletu-nsorit,
prieteni dragi, aș spune
că pot fi împăcat,
că pomul vieții mele
din nou a înflorit.
poezie de Corneliu Neagu din Drum spre eternitate
Adăugat de Corneliu Neagu
Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.