Eu şi câteva ierni pictate ✍

Câteva ierni pictate cu dragoste,
câteva ierni de sentimente frapante.
Fire nostalgică, empatică şi caldă
visătoare incurabilă totodată.
Mă uit la fluturi, flori şi stele
Care-i diferenţa dintre ele?
Tăcerea mea vorbeşte...
Acum, de un dor nemărginit.
Ah, copilărie floarea mea de dor,
unde te-ai ascuns? În care colţişor?
Unde-i copilul de altădată?
Pur ca un bob de rouă, ca o floare îmbujorată
cu praf de stele presărată...
Dau buruienile pline cu otravă de-o parte,
te caut cu auzul, cu vederea, ostenită de puteri
n-am dat de tine nicăieri.
Dar, aud un murmurat,
vântul îmi şopteşte tainic:
"Copilul pe care-l cauţi nu e pierdut,
este adânc în sufletul tău ascuns!"
Jocurile, poveştile cum au trecut,
De n-am ştiut şi nu am priceput?
Acum tac şi cu regret constat
că am găsit ce nu trebuia căutat.....

poezie de Daniela Fărtăiş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!