O voce din cor

De câte ori n-am plâns împreună-amândoi
Gândindu-ne la viaţa noastră şi la al ei chin;
Prieteni ai mei, nu ştiţi, habar n-aveţi voi
Despre frigul şi întunericul din anii care vin!
Azi mâna celei dragi o strângi,
Te joci cu ea şi, lipsit de griji, zâmbeşti;
Când întâlneşti minciuna, plângi
Sau scoţi cuţitul gata să străpungi,
Dar, un copil sărman doar, atâta eşti!

Nu există stavilă pentru intrigi şi minciuni;
Semnul morţii nu-i vizibil deloc pentru profani.
Lustrul nopţii ne orbeşte cu negrii lui tăciuni,
Cerul e măturat de sateliţi nebuni
De ani mulţi, de ani şi ani!

Acest veac îşi va scoate curând, veninoşi, caninii
Iar eu, cu tine, vom vedea-n fiecare zi
Cerul acoperit de giulgiul cel obscen al vinii;
Râsul va îngheţa dincoace de frontierele luminii –
Angoasa cu numele A - NU - MAI - FI...

Aştepţi primăvara, copile, dar
Ochii tăi nu vor mai vedea de-acum niciuna.
Vei implora cerul să aprindă iarăşi fitilul astrului solar –
Dar soarele nu va mai răsări, nici luna.
Tu plângi, dar plânsul, ca un bulgăre amar
Cade şi moare,-întruna.

Fiţi fericiţi în viaţa şi pe drumul vostru pe deplin –
Placizi ca apa, vorbind ca iarba,-n şoaptă.
O, dacă-am fi ştiut ce se va-întâmpla, ce ne aşteaptă,
Despre frigul şi întunericul din anii care vin!

poezie de Aleksandr Blok, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Votează! | Copiază!