Viaţa-i amară

Viaţa-i amară. Toate feţele zilelor, de dimineaţă şi până-n amurg
Sunt cenuşii de la atâta trudă şi lacrimi care-au curs şi curg.
Trebuie să ne trezim doar pentru a munci, obosi şi plânge?
În soare, prin frunze, dincolo de flori, refuzând orice emoţii,
Somnul este avangarda visătoare a clipelor grele ale morţii....
Lăsaţi-mă să dorm. Ajunge.

Averile strânse râd de oamenii bătrâni, de gurile lor ştirbe-n ora de amurg;
Faima-i o perlă-ascunzând sub ea râuri de lacrimi care curg;
Iubirea trebuie să moară sau să-şi fie sieşi îndeajuns atât cât poate plânge.
În soare, printre frunze, de dincolo de flori, refuzând orice emoţii,
În vreme ce noi aţipim, se-apropie, tiptil, orele morţii.
Lăsaţi-mă să dorm. Ajunge.

poezie clasică de William Ernest Henley, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Votează! | Copiază!