Mai bine beat
Omul care-i supărat
Umblă întruna numai beat
Băutura-i alinare
Că-l scufundă în uitare.
Unii poate îl condamnă,
Alții nu îl bagă-n seamă,
Dar lumea habar nu are
Ce îl roade, ce îl doare,
Ce în suflet îl apăsă,
Ce în pace nu îl lasă...
Dar mai bine-i să fii beat
Decât prost sau îngâmfat,
Că așa cum știm din veac
Îngâmfarea n-are leac,
Iar din cea mai grea beție
Te trezești; dar din prostie?
poezie de Octavian Cocoș (15 septembrie 2020)
Adăugat de Octavian Cocoș
Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.