Ode
1
Din grădinile lui Adonis, Lydia, iubesc
Cel mai mult trandafirii efemeri,
Cei care-s sortiți să moară
În ziua-n care s-au născut:
Înfloresc când soarele e sus pe cer
Și mor înainte ca Apollo, către seară,
Să coboare pe boltă dincolo de orizont.
Să facem din viețile noastre-o lungă zi:
Nu contează, Lydia, nopțile trecute
Și nu trebuie să ne gândim la cele care vor veni,
Nici cât de puțină vreme să trăim ni-i dat.
2
Să fii măreț, să fii întreg: nimic din ceea ce ești
Să nu exagerezi, nici să excluzi.
În fiecare lucrușor, fii totul. Dă tot ce ai
În tot ce faci, oricât de neînsemnată acțiunea ta.
Întreagă luna, fiindcă se-nalță atât de sus în slavă,
Se reflectă-n fiecare lac.
poezie clasică de Fernando Pessoa, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.