Din anotimp în anotimp, poemul
Mai cântă-mi, poete,
vreo două cuvinte
De viață, de moarte,
de neam, de alean,
Când ți-este iubirea-n
sonete sorginte
Să bem din poeme-n
pocal de mirean.
Ne curgă și versul,
din buze pe barbă,
Ca mustu-năsprit,
tulburat de vocale,
Rămână dulceața-n
prelins, ca o narbă
Din lirica vie(i), în
antal, pe podvale.
Te uită la pomi
cum își scutură frunza,
I-o ploaie-arămie
peste chip întomnat
Și cheamă-ți zefirul
ce-și fluieră muza
Să vină la masă-
'ntr-un ritm cadențat.
Ochioasa vergură,
cu grape-n urechi,
Se mlădie toată-
'ntr-un toc de stihar
Și poala și-o-nvârte
în versuri perechi
Pe-o geană de suflet
ca un chilimbar.
Mai scrie-mi, poete,
mai scrie panseuri
Cu tușul dorinței
prin vene ce-și curg
Duium de vlăstare,
înflorind în eseuri
Prin oasele veacului
anotimp înfirând.
poezie de Iolanda Șerban
Adăugat de Ioana Manolache
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre poezie
- poezii despre versuri
- poezii despre încălțăminte
- poezii despre voce
- poezii despre vinovăție
- poezii despre viață
- poezii despre urechi
- poezii despre timp
- poezii despre suflet
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.
Unele dintre comentariile pe care le-ați adăugat în ultimele zile au fost eliminate, nerespectând Regulamentul. Pentru a evita o suspendare a dreptului de a scrie comentarii, este recomandat să respectați regulile și să nu vă angrenați în certuri sau alte discuții care derapează.