Pogorârea din singurătate....
Eu cred că pogorârea în singurătate
se face în cea mai profundă liniște,
nu știu cum se numește
când ți-e scris în destin
să simți vibrația cuvintelor
care tocmai pe tine te conțin...
când fiecare literă e un strigăt, o treaptă,
o vibrație, o litanie
o larmă de voci, o chemare
o spovedanie/poate
de aceea hrănesc pasări ca și cum...
mi-aș hrăni sufletul
(pentru câteva virtuți mângâietoare)
și pentru atât m-aș împărți pe din două...
așa m-aș rezidi azi: cu totul și pe deplin
ca și cum, visez să mai trăiesc (ceva)
ceva care să mă transforme... în rouă!
poezie de Daniela Pârvu Dorin din poem de duminica, Amprente (2 august 2020)
Adăugat de Daniela Pârvu Dorin
Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.