Tot ce vă las vouă

Fulgere de stele antamează cerul
Când poieni ascund, paşi de căprioare,
Sunt fierarul slovei, gândul, mi-i hangerul
Sfâşiindu-mi carnea, şi-osul ce mă doare.

Macilor li-i câmpul coaptă-înfăşurare
În cochilii melcii-şi cată-
ascunzătura,
Nu mă ştie nimeni. Ahhh, ce uşurare!
Lacrima şi dorul mi-adâncesc curbura.

Înroşesc poeme soarelui ce-apune,
Stau la-ntretăierea mâinelui din mâine,
Beau otrava clipei, ce nu poate spune,
Câtă aşteptare-mi curge prin ruine.

Cetina se-închină frunzei de ferigă,
Prinsă-n tinda lumii mă tocmesc, cu Luna,
Suflul galaxiei pare că mă strigă
Foc cu foc s-aprindă, oţelind furtuna.

Înfierez cuvinte,-n pântece de vamă,
Torn oţel armurii, de însingurată,
Obosit mi-e ochiul, pentru cei ce-aclamă,
Fără ca iubirea, inimi, să străbată.

Sunt fierarul slovei, gândul mi-i hangerul
Sunt născută apă,-n, ape mă voi scurge
Sfâşiind pământul, aerul şi cerul,
Tot ce vă las vouă, scris-am, doar cu sânge.

poezie de Iolanda Şerban
Adăugat de Ioana Manolache
Votează! | Copiază!