Orașul cu geamuri late
strada surâde sub globurile sparte,
incendiul major revărsat ca un lapte
din plămânii unui oraș cu traiectorii
înscrise în palmele ce țin prizonieră odiseea,
urbea îndreptă ziua unui copil rătăcit
hotărât să fugă în lume
are cu el iluziile și răzvrătirea
știe ce alții doar silabisesc,
regăsește în firul de iarbă viața,
va fi al ierbii, al cerului,
ziduri între care trupuri supuse
au renunțat la vis,
cărămizi ce se vor spulbera
de parcă nici nu au fost
vor lăsa pământul să respire,
orașul s-a încărcat de ciment,
blocuri obeze
primesc realitatea într-o cană cu apă
de băut pe stomacul gol, copilul crește este tânărul căruia
îi ia mai mult efort să-și pună picioarele în papuci
și să cântărească lumina prin geamul cu solzi de ceață
decât să respire în libertate,
ziua îl va înobila ca pe un soldat
întors de pe frontul ce i-a mușcat trupul
și l-a încărunțit
se va sustrage de la rigorile jocului ca și când ele l-ar veghea,
speranțele îl țin trez
știe că nu va accepta să piardă din stele va fura focul.
poezie de Ovidiu Cristian Dinică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.