Maia de noapte albă
Sunt fiecare cuvânt
ce începe
și se nemărginește
cu mine.
Surprinzător, noaptea,
la lumina metaforelor,
formalizata scriitură
dumică nominative
deslușind vremelnicia.
Ca și cum am regla conturi
socotim spuse și nespuse.
Balanța părtăluitoarea
îmi descumpănește orbita
evidentelor trăiri.
Respir ușurată
pe-acorduri de inspirație.
Fiecare cuvânt
începe și se statornicește
cu suntem.
Lepăd în voia brațelor tale
bulversata-mi ortografie.
Motiv pentru care,
c-o migrenă de stele și zâmbete,
arunc toate frazele-n aer.
Ești maiaua ideilor
din cuvântarul degetelor mele.
Sunt fiecare cuvânt
ce începe și se desăvârșește
cu noi.
poezie de Iolanda Șerban
Adăugat de Ioana Manolache
Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.