M-a dezbrăcat, zurlia, pân' la piele ...
Sunt pomul ce în toamnă se înclină;
M-a dezbrăcat, zurlia, pân' la piele,
De am rămas doar scoarță și inele,
Iar viața mea atârnă de morfină.
Mi-a frânt greu rod, firavele smicele,
Iar frunzele-s mâncate de rugină.
Un ram golaș se teme de rutină,
Sperând să nu sfârșească-n foc, surcele.
Pe-obrazul spelb al toamnei ce se-abate,
Zăresc șiroi de lacrimi de-ntristare.
În ochiu-mi stâng o clipă-a rău se zbate,
Gândind cu-o infinită-ngrijorare,
Cum crengile-mi în plină nuditate
Răzbi-vor viscole ne-ndurătoare...
sonet de Mihaela Banu din Te rătăcesc în gânduri, ca să te regăsesc (2020)
Adăugat de Mihaela Banu
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre toamnă
- poezii despre nuditate
- poezii despre viscol
- poezii despre viață
- poezii despre mâncare
- poezii despre foc
- poezii despre crengi
- poezii despre copaci
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.
Unele dintre comentariile pe care le-ați adăugat în ultimele zile au fost eliminate, nerespectând Regulamentul. Pentru a evita o suspendare a dreptului de a scrie comentarii, este recomandat să respectați regulile și să nu vă angrenați în certuri sau alte discuții care derapează.