Oceanul

Oceanul îşi are peşterile lui sub ape,
Singuratice şi-adânci, unde se tace.
Deşi pe val zburdă zgomote şi furii cât încape,
Dedesubt e linişte şi pace.

Acolo-şi au lăcaşul spirite crâncene, duhuri,
Acolo, vii, ţin sfat cei care pentru noi par ireali,
Şi-acolo-s cei pe care-i plângem, în adâncuri.
Cei tineri, cei frumoşi, cei buni şi cei leali.

Marinari trudiţi se odihnesc la umbră şi răcoare
În apa vie-a împărăţiei lor albastre,
Singurătatea oceanului li-i binecuvântare
Şi-s vegheaţi de raza blândă-a miilor de astre.

Pământul are griji, pământul poartă vini,
Neliniştite sunt mormintele din cimitire,
Dar somnul marinarilor e lin şi patul fără spini,
Sub valuri de velur, îmbrăţişaţi de prima lor iubire.

poezie de Nathaniel Hawthorne, 1837–1842, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Votează! | Copiază!