Sufletul caloian
Nu știu unde mi-e umbrela cuvintelor,
astăzi plouă descătușat
cerul germinează pământul
fără nici o logică bălțile-s curate.
Starea asta nu m-a murdărit pe tălpi.
Plouă tandru învoit și calin
gândul liber din creștet până în pori
sub streașina ropotelor recunoscute
dezmiardă ineluctabile ofrande.
La orizont se întrevăd tot orizonturi.
Franjuri de rouă în cununi de lumină
își julesc genunchii de tâmplele mele,
în ape limpezi sufletul caloian
uită restrictivele flori de mucava.
Ploaia e stepena liniștii mele.
poezie de Iolanda Șerban
Adăugat de Ioana Manolache
Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.