Măsura Spaniei
Am schimbat orașele de câteva ori
iar trecutul meu este-o lungă uitare
Noaptea precedată de umbre ajunge-aici
și-întotdeuna se dovedește inutil s-o repudiez
Voi muri într-o zi și cunosc atât de puțin despre viață
Viața este periculos de simplă
Viața viața simplă este brutală
Dar când vine inocentă primăvara cu capul descoperit
mă simt invulnerabil și iau iarăși totul de la capăt
Luna martie este frumoasă când se-apropie de noi
cu promisiunile primului pas spre vară
Sunt întreg în acea perioadă iar zilele devin ale mele
Eu nu reprezint nimic dar vara există
Inima mea cântă
Toate acestea sunt măsura Spaniei
viața viața mea atât de ciudată
poezie de Ruy de Moura Belo, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre viață
- poezii despre timp
- poezii despre zile
- poezii despre uitare
- poezii despre trecut
- poezii despre schimbare
- poezii despre promisiuni
- poezii despre primăvară
- poezii despre pericole
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.