Ultimul poem
ultimul poem uitat pe masă
înnegrește cuvinte tocite de timp
copacii sunt singuri
stelele plutesc neștiute
străzile-s plecate spre infinit
se descompun lacrimi din dor
și din frica de moarte
lumina coboară mușcând din fereastră
cuvântul se plimbă pe ecran
o sintagmă destramă aerul
în forme de frig și de ceață
e o furtună între pereți
o amiază umplută cu gol
oboseală turtită la capete
prelungită-n oglinzi
un clopot cu suflet bate uneori
e o vreme de somn
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Nu este introdusă data nașterii pentru Oana Frențescu. [
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.