Amintiri dintr-o frunză de mesteacăn

dimineţile în care
cerul era adânc
şi toate în jur fremătau
brazii gărgăriţele
iarba vrăbiile
câinele rex

avioanele zburau înspre mozambic
o ţară îndepărtată cu palmieri
prietenii mă strigau din faţa blocului
să ies la joacă
mâncam îngheţată de vanilie
cea mai bună din lume
tovarăşa învăţătoare mă lăuda
în fiecare zi
ţin minte cum am desenat
un buchet de lăcrămioare
perfect

seara mirosea a liliac şi bujori
pe aleile parcului
stăteam pe bănci admirând apusul
mai frumos decât orice răsărit
ţânţarii ne dădeau târcoale
mama îmi aşeza pe umeri
puloverul cu nasturi de metal
tata culegea o crăiţă
şi-o prindea la butonieră
zâmbind

se lăsa întunericul
orizontul devenea arămiu
iar vieţile noastre
legende.

poezie de Maria Daniela Goea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!