În toată această îmbulzeală-a lumii...
Ce tristă-i omenirea fără OAMENI
În toată această îmbulzeală-a lumii...
E-atât de trist să știi că doar nebunii
Își pot permite liniștea-ntre semeni.
Normalitatea parcă stă s-apună,
Atâta anormal a răsărit în noi...
E-atât de trist ca stive de gunoi
Să-nfățișeze partea noastră bună.
Am devenit cum doare cel mai rău:
Coșmaru'-oricărui suflet încă mare...
E-atât de trist să simți cum, sub picioare,
Pământu'-ncepe să devină hău.
Ne mor fiorii rând pe rând, în noi...
În timp ce mintea ni-i orbită de arginți...
E-atât de trist să nu poți să dezminți
C-am devenit atât de triști, atât de goi.
Atât de multă răutate și prostie,
C-am împietrit cu toți prin prisma lor...
E-atât de trist să vezi acest decor
Cum ne transformă clipa-n tragedie.
Atât de multă moarte printre noi,
Că am uitat ce-nseamnă nemurirea...
E-atât de trist că ne-am pierdut cu firea,
Făcând din suflet jertfă de război.
poezie de Andrei Ș.L. Evelin din Începuturi (31 martie 2020)
Adăugat de Andrei Ș.L. Evelin
Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.