Ora 20

dureri despicate pe fiecare faţă
muzica îşi aşteaptă pluralul sunetelor la ora 20
să răsune străzilor pustii ce parcă-s toate
străpunse de un chef de singurătate.
peste tot înfiorări alungate de infern
intrate în ochi şi-n dosul aridelor revere
despărţite de cer.

forţa invizibilului fantomatic sosită dinspre tot
se stabilizează în mintea fiecărui atom
din oraş.
bate pe la uşi lăsând câte o notă de plată...
distilează coduri hâde sugerărilor de efemer
pentru macabre revărsări în sluta moarte.
sentimentele speriat fug în unghiuri ascuţite
albe măşti, combinezoane albe,
parcă cosmonauţi pe străzi îs lunecare
şi o înfricoşare de-a lungul străbate
tencuiala tăcerii şi asfaltului nesimţire gri.
păsările privesc asortata îngrijorare de împrejur
de sub o linie frântă
şi de frica morţii agitându-se
ele îşi amână ieşirea din cuibare
cu noi în semne de solidarizare.

a sosit ora 20
oameni izolării convocaţi
din balcoane, fereşti şi lucarne,
încep muzica
de gonire a virusului din oraş şi sferă...
virusul nefastă sosire
din înclinata eprubetă scăpat,
neîncetat pe omenire se răzbună acum;
în palma fiecăruia lipind
ventuze cu sfârşiri logaritmice.

umblă doctrina morţii...
în gesturile ei se amestecă
semne neştiute cu sămânţa pestriţă a pierii
şi-n evidenţă poartă neliniştea dezgropată
dintr-o inconştienţă scrijelată de un final.
groaza răsfoieşte o adâncitură de absurd
din tavan cad goluri insalubre
pe poemu-mi cenuşiu mort pe jumătate.
timpul a început
luceşte a tristeţe aprinsă
nimic uitării nu-l alungă.
abstractele reinventează complicaţia lumii...
oriunde răsare ţelul de fioroasă tremurare;
pe ziduri haşurări sugerând distrugere
şi un instantaneu macabru netulburat
târâie prin primăvara asta o uluire ghimpoasă
şi abilitatea de stârpire a verbului "a fi."

poezie de Mihai Savin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!