Refugiu

Din visuri nepatrunse acum,
Ramas pe drum singur, nebun.
Traiesc momente, bucurii,
Privesc surasuri de copii...
Si-atunci, las viata ce a mai ramas,
Sa-si faca ultimul ei pas.
Si o patrund ca pe-un refugiu al nepasarii,
Ca pe o clip-a disperarii.
Mi-aduc aminte...
Ramas, patruns, de ganduri sfinte.

Si-n capatul pustiu al lumii,
Traiesc creatiile lunii.
Patrunse doar de un fior,
Ce inca-l simt aievea, dar domol.

Nu tu, fiint-a Universului,
Ce ai facut azi primul pas,
Vei da crezare mitului,
Din tot ce-a fost si a ramas.

Vei crede ca intr-un sfarsit,
Un gand ce inca n-a murit,
Te va lasa... si iti va spune,
Ca rostul tau in asta lume,
A fost, va fi, si va ramane,
Sa rupi durerea ce ma tine,
In om, la fel ca la un caine.

Dar vezi, durerea cea patat,
Nu-i de prisos, nici de lasat
Ravneste-n inceputul tau
Precum e roua-n spre-apogeu,
Iar noi, patrundem spre-absolut
Si traversam de la-nceput
Distanta ce ne mantuie, cu greu,
De vicii, si de omul rau.

In viata ce mi-a mai ramas
Traiesc si merg precum un ceas
Iar tot ce-a fost candva frumos
Precum o lacrima in tos,
Creand balans de bucurii
Cu zumzet, scrasnet de copii
Ce ieri reprezenta elogiu,
Azi nu mai e decat refugiu.

poezie de Dănuţ Bărbuşelu
Adăugat de Dănuţ Bărbuşelu
Votează! | Copiază!